O insula cat o intreaga istorie. De la omul primitiv pana la iahturile moderne ale lumii de azi, cine s-ar fi gandit ca o insula atat de mica are un trecut asa bogat? Aici se gasesc dovezi ale asezarilor omenesti preistorice-din paleolitic pana in epoca de bronz (marturii sunt inca numeroase nuraghe-structuri din piatra), apoi in Antichitate cand a fost ocupata de fenicieni, greci si romani,ramanand sub acestia din urma mult timp. Perioada medievala este marcata de influenta popoarelor arabe si a spaniolilor insa insula ramane in final afiliata Italiei.
Desi mi-ar fi placut sa pot sta mai mult si sa explorez si mai mult, m-am limitat doar la partea de nord a Sardiniei, traversand-o de la vest la est: din Alghero la Palau si arhipelagul La Maddalena, cu o mica escapada mai spre sud, dar tot pe coasta de vest, la Bosa.
Sardinia e o poveste, cu influente multe, cu mancare variata, cu arhitectura ce pare pe alocuri ciudata, cu plaje cu nisip fin si apa turcoaz asa cum doar in vederi mai gasesti. Te marcheaza frumusetea peisajelor, ti se incanta gusturile, esti intampinat de oameni calzi si indemnat sa descoperi din ce in ce mai mult din ce are de oferit.
Alghero
Cand am aterizat in Alghero nu aveam asteptari, mai ales ca urma sa fie doar un punct de plecare pentru restul. Citisem despre acest orasel (numit de altfel si mica Barcelona a Sardiniei) care imbina cate ceva din cultura spaniola, araba si bineinteles farmecul italian. M-am gandit ca va fi ceva aparte, insa a depasit asteptarile. Cand am ajuns seara tarziu, Dl Antonio de la hotel nu vorbea boaba de engleza, insa a explicat in italiana atat de frumos incat nu aveai macar subliminal cum sa nu il intelegi. Am iesit apoi sa ne plimbam si sa gasim ceva sa mancam, nu mai aveam pretentii la cat de tarziu era, insa la cativa pasi s-a deschis o lume. Dupa atata timp de ne-calatorit si restrictii, acum aveam parte de atatea gusturi. Trebuie sa mentionez ca toate micile taverne ofera fructe de mare si pesti proaspeti. Intr-adevar se adeverea sfatul dlui Antonio ca nu e nevoie sa ne recomande vreun restaurant, ca aici se mananca bine peste tot. Pe urma, am facut o scurta plimbare prin centrul istoric si ne-am ratacit pe stradutele inguste, pavate cu piatra si pline de localnici, tarziu in noapte se simtea atmosfera tipic italiana. Nu stiu inca ce m-a fermecat la Alghero in acea seara, caldura oamenilor, fragmentele de oras medieval de la fiecare strada, gusturile sau ca e oras port sau poate toate la un loc.
A doua zi ne-am hotarat sa incercam o plaja de langa noi, se ne facem timid incalzirea. Nu era nimic special, dar nu ne-am pus sperante in plajele de aici stiind ca avem altele pe lista. Se poate ajunge cu un ‘beach bus’ la plajele din zona.
Cu cat treci zidurile orasului, cu atat mai mult se descopera si el. Prin labirinturile de stradute devine din ce in ce mai frumos, si continui sa mergi nestiind ce te asteapta dupa fiecare coltisor.
Orasul are alt vibe seara, un ritm al lui aparte. Pentru o cina te poti opri oriunde, noi am ales cu sufletul, cu ochii si sincer cateodata chiar si dupa miros, fara sa mai cautam recenzii sau recomandari si fie am asteptat putin sa se elibereze o masa fie gaseam direct. Chiar si cu rezervari facute, gasesc italienii un mod de a te strecura, pe undeva, ca sa te poti bucura de preparatele lor.
Merita sa mentionez ca orasul este vestit si pentru corali, fiind o zona din care se extrage acesta. E plin de buticuri mici care vand bijuterii si nu numai din corali, preturile variind de la mic la destul de mare.
Grota lui Neptun – Ei bine a fost parca un adevarat test al lui Neptun sa ajungem aici, dat fiind ca intr-o zi a fost vant si nu a iesit barca in larg, in alta nu sincronzam programul si tot asa. Insa, chiar inainte de plecare am ajuns, cu o barca care se ia din portul Alghero dar se mai poate ajunge si cu masina, iar apoi se coboara cateva sute de scari pentru a ajunge la ea.Mi s-a parut o adevarata opera de arta creata de Natura. Este ca si cum Gaudi si-a lasat amprenta acolo, tot timpul am avut senzatia ca a fost ‘conceputa’ de un arhitect. Este impartita in 3 ‘Sali’, din care una este numita ‘catedrala’, cu coloane superb sculptate si chiar un pom de Craciun (exact asa arata o formatiune si mai e si verde pe deasupra). Se merita e prea putin spus, aceasta pestera este pe lista cu ‘trebuie vazut’.
Bosa
Dupa un drum serpuit, la care in unele curbe esti la limita cu prapastia sau cu marea si un sofer care a condus poate cam repede pentru mine am ajuns in Bosa.
Bosa e despre un alt fel de farmec. Casutele divers colorate contrasteaza cu un aer de altfel saracacios al orasului. Nu e nimic tipic, ba mai degraba are un aer mixt, aduce si a spaniol dar si a altceva si oricat m-as gandi nu reusesc sa il incadrez sau sa il compar cu ceva. Cu o arhitectura a lor ingusta si un aspect alungit te frapeaza la fiecare coltisor de strada unde recomand sa te ratacesti. Patrunzand printre stradute intri parca si in viata lor si cu toate astea nu iti da sentimentul ca esti un intrus. Comuna se mai mandreste cu un castel medieval, din care nu au mai ramas multe ziduri dar descoperi ca a fost sub multe dominatii printre care si spaniola.Merita sa te opresti, sa servesti o cafea sau macar sa te plimbi putin.
Arhipelagul La Maddalena
Acest arhipelag, probabil cel mai frumos dintre toate este protejat Unesco. Se ajunge la el din doua puncte: La Maddalena (fost sat pescaresc, transformat intr-o statiune destul de draguta) sau Palau (mic orasel port,cu doua plaje destul de linistite). Noi am plecat din Palau, am rezervat excursia cu un vaporas, dar se poate si cu barci mai mici sau catamaran.Am avut si ghid inclus care a prezentat in 4 limbi, ceea ce mi s-a parut un avantaj. E greu de descris cam cat de frumos e, iar culoarea turcoaz a apei, aici se defineste. Vaporasul face o oprire pentru cei care vor sa faca o baie in mare, iar apoi inca vreo doua pentru plaje. Par niste plaje semi-salbatice, cu un nisip extraordinar de fin, apa este foarte limpede, se vad pestisorii, se vede fundul marii, e ceva incredibil.
Data viitoare as lua catamaranul sau o barca mai micuta pentru un alt fel de experienta.
Sunt foarte multe ambarcatiuni in Palau, care se pot inchiria cu sau fara skipper – “sofer”. As incerca in viitor o inchiriere de tipul acesta, avand avantajul ca te poate lasa la ce plaja vrei.
Din Palau am facut o drumetie pe jos pana la Roca Ursului, o formatiune din granit naturala, sculptata de vanturi si apa marii de-a lungul a milioane de ani. Fiindca am mers aproape de ora de inchidere era destul de liber si am putut sa admir apusul si sa ma conectez cateva secunde, efectiv sa ma incarc din energia acestei roci fabuloase care e marturia parca a unei vesnicii si amintire a fragilitatii noastre. A meritat tot efortul si a fost binevenita urcarea spre stanca avand in vedere ca portiile de paste si pizza s-au tot adunat de-a lungul acestor zile.
Experienta culinara
Bineinteles ca urma sa povestesc si despre mancare ca doar sunt o gurmanda. Pe langa multitudinea de fructe de mare, pizza si paste, insula are specificul ei si la mancare.
Calitatea ingredientelor este incredibila, orice fel de mancare indiferent de simplitatea ei va surprinde prin aroma. Tin sa precizez ca oriunde, mancarea are gust. A sta la masa aici este un adevarat ritual, localnicii obisnuiesc sa comande undeva la trei feluri-incep cu antipasti, apoi primo piatto si secundo piatto, iar cine e suficient de curajos isi ia si desert. Desi nu neaparat traditional mi-a placut mult fritto misto (e un fel cu calamari si pesti specifici zonei) si pestele spada la gratar.
Pastele aici sunt mai variate, au diverse forme pe care nu le gasesti in alte regiuni, iar specific e culurgiones (un ravioli mai marisor umplut cu branza si cartofi). Am incercat si purcelusul de lapte,un alt fel tipic sardinian, destul de gustos. Faimoasa branza Pecorino isi are originea aici si da intr-adevar e foarte buna. Toate restaurantele, tavernele si barurile ofera din partea casei pane carasau (tipic sardiniene, sunt ca niste turte subtiri si uscate) alaturi de ulei de masline,care peste tot este foarte proaspat si aromat. La desert este seadas – un aluat prajit umplut cu branza si aromatizat cu portocala care se consuma cu miere. E un fel de macedonie dusa la next-level ca sa zic asa. Mai e si crema catalana, ca doar spuneam cate influente are insula asta. Ca bautura se mandresc cu lichiorul mirto, seamana cu visinata doar ca e din fructe de mirt.
In loc de incheiere
Pe aici oamenii nu vorbesc deloc engleza sau prea putin, sunt care mai inteleg insa raspund in italiana. Exceptie mai fac cei din hoteluri, asa ca va inarmati cu rabdare sau invatati rapid cateva lucururi de baza in italiana, e parte din experienta.
Transportul in Sardinia fara masina necesita mult calm si sincronizare pentru ca e ca un fel de puzzle al deplasarilor. Merita efortul si experienta autentica traita in tren si autobuze. Trenurile ce conecteaza orasele sunt saracacioase si nu difera prea mult cu ce e pe la noi, dar macar nu au avut deloc intarziere. Poate data viitoare prind mai mult curaj ca sa pot trai si experienta de a conduce in stil italian.
Pentru a putea explora cat mai multe plaje, e mai util de deplasat cu masina, doar sa fiti pregatiti ca multi taie curbele, iar apoi sunt multi care nu semnalizeaza, sau opresc cum vor ei.
Dupa ora pranzului (in jur de 14.30) si pana spre seara (ora 18.00) marea majoritate a restaurantelor si magazinelor sunt inchise, asa ca daca nu esti organizat cu orarul meselor te poti trezi ca nu ai unde sa mananci. Nu e cel mai placut sentiment, mai ales cand stii ce potential gastronomic are insula.
Putin mai la nord de Alghero, e oraselul Stintino cu faimoasa plaja La Pelosa, noi nu am mai ajuns pentru ca trebauie facuta rezervare si era ocupata toata saptamana. Insa este una spectaculoasa si merita vazuta.
Ce mi-a placut aici? Ca lumea e nepretentioasa, ca nu au fost prea multi straini, ca sunt primitori, ca dupa fiecare coltisor de strada se “ascunde” ori un peisaj, ori o taverna micuta, ca peisajele sunt nemaipomenite, ca formatiunile din granit au devenit adevarate sculpturi naturale, ca si daca ramai intr-o singura locatie se gasesc multe excursii cu barca si nu numai ce se pot face zilnic, ca mancarea e absolut fabuloasa.
M-as mai intoarce? Cu siguranta da. M-am indragostit iremediabil de Alghero.
